Romanescu, convins că va mai câștiga un mandat!

Marcel Romanescu este convins că va mai câștiga un mandat!

Acesta consideră că târgujienii vor pune în balanță realizările sale din ultimii ani, atunci când vor decide pe cine vor pune ștampila în cabina de vot.

„Niciodată, nu voi pierde voturi, exclus, pentru că eu cred că oamenii vor aprecia, în primul rând, proiectele noastre desfășurate în cei 7 ani. Cred că mai puțin contează ca, atunci când ești primar, ce apartenență ai în spate. Uitați-vă că, în județul Gorj, de la Pro România au ieșit 3 primari, și de la alte formațiuni, inclusiv de la PMP. Cred că omul contează și ce a făcut în cei 7, așa cum trebuie să dau eu răspuns cetățenilor municipiului Târgu-Jiu, pe perioada cât am fost primarul municipiului. Până la urmă, eu nu cred că apartenența este cea mai importantă. Pe de altă parte, indiferent pe ce val am venit, mandatul de primar, fără ca să am în spatele meu, la vremea respectivă, o listă de consilieri, pentru că știți foarte bine că n-au fost decât candidaturi pentru funcția de primar al municipiului Târgu-Jiu, l-am câștigat cu propria mea echipă, așa cum mi-am creat-o, în 2020, și așa cum voi face după ce mă voi consulta cu liderii de la nivel județean și la PSD. Cred că, de data aceasta, va conta foarte mult cu ce proiecte venim fiecare dintre noi sau cu ce propuneri, pentru că este corect. Cei care nu au fost niciodată în funcții de primar sau viceprimar în primăria municipiului Târgu-Jiu au dreptul normal și moral să propună proiecte. Cei care am trecut prin această instituție cred că ar fi bine să spunem, în primul rând, ce am făcut și ce ne propunem”, spune edilul, in cadrul unei emisiuni de la un post de radio local. 

Lasa un comentariu