România nu are suficiente gaze pentru funcționarea centralelor

România nu are, deocamdată, suficiente gaze pentru funcționarea centralelor de la Mintia, Turceni și Ișalnița. Este declarația făcută de președintele Federației Naționale Mine Energie, Dumitru Pîrvulescu, drept reacție în urma declarațiilor făcute  de ministrul Energiei, Sebastian Burduja, care a spus că, la Mintia, judeţul Hunedoara, ”prinde contur cea mai mare centrală pe gaz” din Uniunea Europeană.

“Știți foarte bine că România a avut o mare problemă cu gazul, în ultimele zile. Dacă România ar avea instalat 1000-1500 de megawați pe gaz, de unde luăm gazul, tăiem de la populație? Deci, până nu se va rezolva și nu vom vedea negru pe alb gazul din Neptun Deep nu putem vorbi de alimentarea turbinelor în plus pe gaz. Mai mult, gândiți-vă că grupul de 450 de la Iernut n-a pornit încă, care înseamnă alt consum. Se știa că nu avem cum să scoatem gaz din Neptun Deep mai devreme de 2027-2028, dacă om putea să scoatem la timp ăla, că am văzut că, acum, au adus platforma aceea de foraj pentru a fora în zona respectivă. Noi am pus mult în față căruța în fața boilor. O să tragă căruța boii sau ce o să facem în România? Eu, din discuțiile pe care le-am urmărit, am văzut că sunt specialiști care spun că nu e adusă toată infrastructura pentru grupul acela, ci doar părți din ea. Eu nu sunt specialist în centrale pe gaz, să știu cât s-a adus din acea instalație și e puțin probabil să aflăm, pentru că, acolo, e un grup privat, care nu răspunde la nimeni, că nu e făcută de statul român acea investiție. Eu cred că mai devreme de 2028, cât de șmecheri vor fi, n-o să aibă cum să le pornească, pentru că nu au gaz”, a declarat în presa locală liderul FNME.

Lasa un comentariu