“Eu sunt eu și circumstanțele mele.” Ortega y Gasset, Meditaciones del Quijote, 1914
De când ne naștem, trăim cu sentimentul și emfaza că suntem niște persoane independente. În ciuda acestei convingeri, contextul social în care evoluăm ne marchează totuși gândurile, sentimentele și mai ales traiectoria vieții.
Plecăm de la principiul că atunci când ne naștem suntem puri, inocenți, curați, că materia noastră cenușie este virgină și dornică de a absobi, eticheta și aranja cât mai multe informații. Vorbim despre informații cognitive, comportamentale, psihologice sau de orice altă natură. Informația primită și mediul social în care evoluăm își pun amprenta asupra adultului din noi. Și deși începând dintr-un anume moment al vieții noastre ne dorim să credem că suntem indivizi autonomi, autonomia în sine este mai degrabă o iluzie. Pentru că pe parcursul vieții suntem atașați de părerile și opiniile familiei și ale prietenilor, de sfaturile celor ce formează cercul nostru propriu de influență. Iar influența socială capătă un rol predominant în formarea individului din noi.
Influența socială
Îmi pun tot mai des întrebarea cum să faci în societatea actuală să-ți păstrezi valorile individuale pe care te-ai străduit ani în șir să le construiești? Cum să reușești să îți formezi propriile seturi de opinii și păreri într-o societate în care influența socială este resimțită la toate nivelurile vieții sociale? Nu este ușor. Sau cel puțin așa simt eu.
Comportamentul uman depinde în mare măsură de modul în care oamenii se percep şi interpretează lumea înconjurătoare. Ori, lumea înconjurătoare actuală seamănă mai degrabă cu o junglă, în care cei lipsiți de anumite valori morale ajung în fruntea plutonului, iar ceilalți, în înțelepciunea lor, preferă să se retragă pentru a-și asigura păstrarea integrității lor morale. Așa se face că societatea ajunge să fie condusă, modelată, de indivizi posesori de valori sociale dubioase, aceștia devenind modelul societății actuale, prin omniprezența în spațiul public.
Și coborând pe scara influenței sociale până în sânul familiei, constatăm că practica valorilor sociale, a susținerii individualității și a promovării caracterului nepătat devin derizorii inclusiv la acest nivel al cercului de influență. Și așa ajungem la ceea ce se poate numi “depersonalizarea” individului, adică la distrugerea valorilor, demnității, spiritului și voinței acestuia, căci detașându-se emoțional, individul poate ajunge distant sau chiar apatic în fața suferinței semenilor săi.
Și hop! și hoțul
În tot acest context social, apariția hoțului nu este decât un pârleaz ușor de sărit, acesta fiind modelat de-a lungul timpurilor până într-acolo încât acțiunile sale par mai degrabă normalitate.
Urmărind lucrurile din exterior pentru o vreme, încep ușor ușor să-mi conturez, de amorul artei, câteva tipologii și caracteristici ale hoțului. Clasicul hoț de rând este cel mai ușor de înțeles și într-un fel de acceptat. Pentru că, până la urmă, acțiunile sale sunt motivate de nevoile bazice, fiziologice, cum sunt ele denumite în Piramida lui Maslow. Probabil aceasta este cea mai ușoară modalitate pentru acest tip de individ de a-și asigura trebuințele. Și cu rezultatele cele mai rapide.
Pe modelul lui Robin Hood a apărut tipul hoțului de codru, acela care în sinea lui și pentru liniștea sa sufletească își insuflă credința că aplică tehnicile sale doar asupra celor care „o merită”. Și pentru mai multă ușurință în sarcina lui, stabilește singur, în baza unor criterii aleatorii, cine intră în această categorie și cine nu. Merg pe convingerea că acest hoț este motivat de dorința de a câștiga respectul celorlalți, faimă și poate puțină reputație, în ideea că acestea vor fi de trebuință cândva, cumva, când astrele îi vor fi favorabile.
Analizând mai departe, aș vorbi despre un tip de hoț pe care mi-ar plăcea să-l denumesc hoț de circumstanță. Și aici cred că sunt nevoită să prevăd două subcategorii. Pentru că ma gândesc pe de o parte la individul care, în urma influenței sociale din cercul său de încredere, a adoptat în final regula reciprocității atât de răspândită în culturile umane și despre care Gouldner vorbește pentru prima dată în 1960. Aceasta este o „regulă simplă care ne impune să-i tratăm pe ceilalți așa cum ne tratează ei pe noi” (Salomea Popoviciu, Psihologie Socială). Normei reciprocității i se atașează sentimentul obligației sau al îndatorării, într-atât de mult încât „îndatorarea reciprocă a ajuns monedă curentă, într-atât încât în mai toate limbile “mulțumesc” a ajuns sinonim cu “râmân dator” (Cialdini, 2001). Cu alte cuvinte, acest tip de individ nu ar vrea să fie hoț, dar pentru că i s-au făcut anumite favoruri cândva, este obligat să le intoarcă, indiferent dacă această obligație ar presupune încălcarea unor norme morale.
Și tot în categoria hoțului de circumstanță îl clasez eu pe acel individ care, sub presiunea influenței mediului său social, și-a dezvoltat un simț crescut al obedienței față de persoanele cu statut social superior. Într-un fel, parte dintre aceștia pot fi deplânși, pentru că în micimea caracterului și a valorilor lor sociale, aceștia sunt manipulați cu ușurință în interesul celor mai de sus. Aș include în această categorie pe toți aceia care acceptă foloase pentru care nu au muncit, dar fără a le sustrage în mod direct (iată cazul funcționarilor publici beneficiari ai vacanțelor de lux numite formări profesionale, ca exemplu, despre care veți citi foarte curând).
Și, în final, să vorbim despre cea mai vicelană categorie de hoți. Aceea a hoților cu guler alb! A hoților șmecheri, isteți, șireți. Cei care folosesc hârtia și pixul de marcă pentru a-și însuși bunuri pentru care nu au făcut niciun efort. A acelor indivizi lipsiți de norme morale, lipsiți de sentimentalisme și agasați de normele sociale în vigoare. Aceștia își creează, de sine stătător sau cu ajutorul anturajului lor social, acel propriu univers în interiorul căruia ei reprezintă forța supremă în fața căreia nimic nu poate rezista, nimic nu se poate revolta. Aceștia au un ego dezvoltat și un simț al autorității pe măsură. Iar când, specimene de tip obedient se conformează voinței lor, limita autorității lor își pierde amprenta.
Problema globală pe care o văd este creșterea numărului de obedienți și, implicit, al numărului hoților la costum. Iar odată cu aceasta, crearea oportunităților propice manifestării diferitelor forme de autoritate. Iar numărul de obiedienți este direct proporțional cu formele de educație existente, atât în mediul educațional formal, cât și în cel informal.
Din Psihologia Socială a Salomeei Popoviciu aflăm că psihologul Ervin Stub (1989: 126-127), supraviețuind într-o casă protejată în timpul ocupației naziste din Ungaria, ajunge la concluzia că răul comis de persoane obișnuite este norma, și nu excepția. Autorul subliniază că acești oameni obișnuiți fac parte dintr-un sistem care le modelează opiniile, răsplătește aderența la ideologia propusă și face ca devierea să fie dificilă și solicitantă din punct de vedere psihologic. Persoanele obișnuite care fac parte dintr-un sistem puternic de autoritate, cu justificări ideologice pentru o “soluție finală” și o îndoctrinare intensă, dar care face trimitere la valori morale înalte precum loialitate sau datorie, pot fi determinate ușor să devină ucigași activi sau cel puțin să săvârșească răul reprezentat de inacțiune. Știind că unui profesor i-a luat doar câteva ore să-i convingă pe studenți că uciderea celor “inferiori” este un obiectiv nobil, cum să ne mai surprindă actele de violență ale membrilor SS? Parafrazându-l pe Zimbardo (2009), în astfel de situații putem fi șocați, dar nu surprinși.
Prin urmare, atenția cea mai mare trebuie să ne-o îndreptăm nu către hoțul mărunt, de rând, ci către cel de circumstanță, cu caracteristici manifeste de obediență, și către cel în guler alb, asumator al rolului de autoritate supremă.
Întoarce-ți deci privirea către tine, către cei din mediul tău social, către autoritatea legitimă și nelegitimă pe care o ști. Caută să identifici hoții și să-i scoți în afara grupului social în care te afli. Formează-și propriile opinii, propriile valori, clădite pe elemente istorice, nu actuale. Revoltă-te! Cere! Asumă! Participă la crearea unui viitor…fără hoți!
