În urmă cu două zile, un excavatorist de 46 de ani, din comuna Fărcășești, a alunecat și a căzut de pe utilaj, de la o înălțime de 10 metri.
Liderii CEO transmit că va avea loc constituirea unei comisii de cercetare pentru a stabili cu exactitate cauzele și împrejurările producerii accidentului de muncă de la Cariera Roșia.
„În data de 18 noiembrie 2024, în jurul orei 23:20, la UMC Roșia-Peșteana – Sectorul Roșia, un excavatorist, angajat al Societății Complexul Energetic Oltenia, a suferit un accident de muncă. În jurul orei 23:20, salariatul se afla pe abzețerul A-04 și se deplasa spre cabina de comandă a utilajului. În zona platformei de rotire, acesta a alunecat și, în urma dezechilibrării a căzut pe sol, accidentându-se la membrele inferioare. Salariatul a fost transportat de urgență la spital, unde a primit îngrijiri medicale și se află în stare stabilă. În prezent, acesta este internat la Spitalul Județean de Urgență Târgu Jiu, secția Ortopedie. Evenimentul a fost comunicat la ITM Gorj, iar conducerea Complexului Energetic Oltenia a decis constituirea unei comisii de cercetare pentru a stabili cu exactitate cauzele și împrejurările producerii accidentului, precum și pentru a stabili măsuri suplimentare de prevenire a unor astfel de evenimente similare în viitor”, a transmis CE Oltenia.