Gigel Capotă renunță la concursul pentru șefia spitalului

Gigel Capotă, managerul interimar al Spitalului Județean de Urgență din Târgu Jiu, a renunțat la concursul pentru postul de director. Marți s-a desfășurat prima probă a concursului, iar Capotă nu s-a prezentat. Acesta a explicat că decizia a luat-o din motive personale.

Surse susțin că decizia ar fi fost luată după ce, în presa locală, au apărut materiale care susțin că Gigel Capotă ar fi urmărit penal.

Între timp, Inspectoratul Județean de Poliție Gorj a anunțat că face verificări pentru a vedea dacă se confirmă cele sesizate în presa locală.

Luni, în cadrul ședinței de Consiliu Județean, consilierii liberali au cerut anularea concursului: „Dat fiind faptul că planează atâtea suspiciuni asupra acestui concurs şi a faptului că asupra tuturor concursurilor care au fost ţinute la Spitalul Judeţean de Urgenţă au planat unele suspiciuni, chiar şi la cele de registrator, şi la alte concursuri, consider că acest concurs ar trebui anulat şi să fie organizat în mod corect”, a fost semnalul Denisei Șuță, consilier județean.

Lasa un comentariu