Gorj: Se organizează cursuri gratuite de calificare

Se organizează cursuri gratuite de calificare în județul Gorj. Așadar, Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă(AJOFM) Gorj va organiza cursuri de calificare și recalificare în perioada aprilie – mai pentru şomeri sau persoane în căutarea unui loc de muncă.

Este vorba despre cursuri de calificare: agent de securitate, brutar, bucătar, dulgher-tâmplar-parchetar, inspector resurse umane, ospătar (chelner) vânzător în unităţi de alimentaţie și zidar – pietrar – tencuitor

„Persoanele interesate să urmeze aceste cursuri de calificare/recalificare sunt invitate la sediul instituţiei noastre din Târgu Jiu, str Lt. Col. D. Petrescu, nr1, pentru înscriere.

Persoanele care sunt şomeri înregistraţi în baza de date a AJOFM Gorj, precum şi persoanele care desfăşoară activităţi în mediul rural şi nu realizează venituri lunare sau realizează venituri mai mici decât valoarea indicatorului social de referinţă în vigoare şi care sunt înregistrate la agenţia noastră beneficiează, în mod gratuit, de servicii de formare profesională

Relaţii suplimentare se obţin la nr de telefon: 0253 211568, Compartiment Formare profesională.”, transmit reprezentanții AJOFM Gorj prin intermediul unui comunicat.

 

Lasa un comentariu