Manu Tomescu, fost lider de sindicat din zona Rovinari, este de părere că Victor Ponta nu poate salva Complexul Energetic Oltenia. Aceasta este una dintre promisiunile făcute de Ponta dacă ajunge președintele României.

“Nu ați văzut că zice că vine și ne salvează iar? Păi în perioada lui am pierdut cele mai multe drepturi! Venea și ne spunea că nu merge și el a semnat acorduri cu unele sindicate. Poate că acum nu mai exista Contract Colectiv de Muncă în Complexul Energetic Oltenia pentru că semnase acorduri cu sindicatele lui și în ele și-au asumat că nici acțiuni în instanță nu mai pot face oamenii pentru drepturile financiare. Ei sunt susținuți și acum și tot sindicaliștii aceia negociază și acum”, a declarat Manu Tomescu.