Nu vrea să fie închisă definitiv Termocentrala Ișalnița. Este declarația făcută de Dumitru Pîrvulescu, directorul Federației Naționale Mine Energie.

Din păcate, potrivit planului de restructurare a CE Oltenia grupul de la Ișalnița trebuie închis definitiv, la 1 ianuarie 2026.
Cu toate acestea, Federația Națională Mine Energie a făcut o solicitare de 7 pagini către Ministerul Energiei pentru a stopa închiderea blocului energetic.
„Din câte știu eu, cel puțin, noi, ca și federație, pentru că sunt în federația noastră colegii de acolo, am făcut o solicitare documentată către Ministerul Energiei. Acum, sper ca Ministerul Energiei să se aplece asupra acelui document, să-l analizeze și, dacă-l analizează, eu cred că ar trebui să lase acel grup. Sper să nu fie dictată politic oprirea acelui grup, pentru că, economic, au adus argumente colegii de acolo prin care să susțină rămânerea în piață a acelui grup și după 1 ianuarie 2026. Noi am solicitat o cheltuială minimă care trebuie făcută cu acel grup astfel încât acel grup, fiind un grup mai flexibil față de celelalte, are anumite caracterisitici care îi permit să funcționeze mai flexibil decât celelalte grupuri de la Turceni și Rovinari să rămână în piață. Adresa este vastă, e undeva la 7 pagini, documentată, făcută de colegii specialiști de la Ișalnița. E nevoie de niște cheltuieli, nu extraordinar de mari, poate, mai mici decât la Turceni”, a transmis Dumitru Pîrvulescu.