Restaurantele se vor redeschide de la 1 septembrie în anumite condiții, potrivit reprezentanților HoReCa, care au participat la discuții cu Guvernul și premierul Ludovic Orban. Aceștia au declarat că vor fi aplicate restricții, printre care distanțarea fizică, unele mese urmând să fie lăsate libere. De asemenea, toate persoanele care intră în restaurant vor trebui să poarte mască.
Vor fi restricții care vor proveni din distanțarea socială, respectiv noi am propus să folosim o masă, o masă să fie interzis de la a fi folosită, ceea ce va decurge o utilizare a restaurantelor la interior de maximum 50%, pentru această fază a relaxării. În funcție de condițiile epidemiologice din următoarele săptămâni, luni, vom adresa alte măsuri în ceea ce privește regulamentul.
Purtarea măștii, condițiile de dezinfectare vor fi reguli absolut stricte.
„La masă nu vei sta cu masca. Când te ridici de la masă și vrei să te duci spre exteriorul restaurantului – terasă, toalete sau în altă direcție, către altă mască – va trebui să porți mască”, a spus Dragoș Petrescu, președintele HORA.
Președintele HORA a precizat că reprezentanții industriei ospitalității au solicitat să fie 6 persoane la o masă, dar că s-a vehiculat și numărul de 4 persoane.
În ceea ce privește orarul de funcționare, vor fi restricții, potrivit lui Petrescu.
„În prima fază, restaurantele vor funcționa fără aer condiționat, pentru că este foarte important să adresăm reguli care să pună în siguranță clientul nostru. În funcție de evoluția epidemiologică, vom putea lua alte măsuri”, a mai adăugat acesta.